Intre ceva si nimic

Pe strazile aglomerate ale unui oras din ce in ce mai haotic, ai gasit atata tacere cateodata. Ai trecut zilnic printre atatia oameni, si cu toate astea era atat de pustiu uneori. Ciudat, nu? Alteori in spatele zgomotului de zi cu zi, gasesti o liniste absurda pe care nu reusesti sa o intelegi. Si in forfota zilnica, printre atatea persoane care nici macar nu te privesc, ai vrea sa fi tu acela care ridica privirea, si sa pretinzi ca iti pasa!

Am nimic azi.

Dar intre nimic si ceva e doar un pas.

Pe straziile aglomerate, printre miile de oameni, ai gasit atatea priviri pierdute. Absentii, nu? Cei care zambesc privind in gol pe fereastra autobuzului, la gandul ca totusi ei au o viata a lor care se desfasoara undeva acolo. Nebunii, nu? Au infruntat frigul si vremurile capricioase, si stropii reci de ploaie, zambind totusi la gandul ca exista un loc doar al lor, unde mereu va fi cald si bine. Au infruntat conventiile si pamfletul unei societati hiperactive si superficiale, stiind ca undeva exista inca un motiv pentru care merita sa fi "om".

Ii intalneam zilnic, zambind asa fara motiv, cu privirea pierduta. Azi vad si inteleg.

Azi am ceva.

Intre ceva si nimic ramane totusi o prapastie....


sursa foto: deviantart.com

Un pic atat de real

Aviatorilor. Oamenii zgribuliti pe strada, cerul inourat, si temperatura scazuta de afara. Inchid un pic ochii si imi doresc sa dorm. Cainele vine inspre mine, se uita lung si da din coada. Nu am nimic sa-i dau. Intelege si pleaca.

O batrana se apropie, vorbeste stins, dar inteleg ca cere un ban. Priveste lung. E ingrozitor de frig azi. Ma uit in portofel, scotocesc in buzunare. Gasesc. Doi tineri ma lovesc din spate, trec in graba, discuta aprins. Nu-i nimic. Dau maruntisul batranei. Imi multumeste. Ii zambesc.
Incerc sa imi fac loc in multime. Inca aud vocea batranei. Tot nu inteleg ce zice.
Cainele priveste in alta parte. Poate va avea si el noroc azi.

Cloaxoanele, masinile si forfota din statia de autobuz, e asemeni unui radio vechi care fredoneaza pe fundal, o melodie un pic atat de familiara, atat de veche, si atat neclara, iar si iar...

Ma infioara frigul, cerul inourat, forfota, oamenii grabiti si apropierea serii. E una din clipele in care te simti ca un strain in locuri atat de familiare.
Ma gandesc la caldura de acasa, la ceaiul fierbinte, la mirosul de portocale si la apropierea lunii decembrie. Ma zgribulesc in statie. Autobuzul intarzie. Batrana cersetoare inca imi zambeste recunoscatoare. Ma coplesete sezatia de neliniste si zambetul ei atat de batarn, atat de sincer si...un pic atat de tandru.

Mai inchid o data ochii si... in frigul de afara melodia aia atat de neclara, incepe sa se transforme treptat intr-o melodie de fundal, rupta parca din bucurestiul de odinioara. Un pic agitat, un pic invechit, un pic atat de tandru...un pic atat de real.

Unele momente

Seri incepute mult prea devreme, frigul asa de trist din fiecare dimineata, parcul ramas pustiu si starea de agitatie inexlicabila. Mai e un pic si va ploua.

Si ii gasesc prezenti in fiecare dimineata, in acelasi loc, sfidand si timpul si vremea. Sunt vanzatorii de timp pierdut, cei care duc grija zilei de de azi, cei care spera in ziua de maine, batranul care sfideaza frigul si vinde povesti despre covrigi calzi, batrana cu buchetele de flori de camp aproape uscate, si vanatorii de comori la loz in plic. Si incepe sa imi fie frig deja.

Acelasi miros de umezeala si de praf in aer, acelasi sunet matinal de haos, aceeasi aglomeratie, si toate lucrurile ramase nespuse din privirile lor. Ma ametesc, si incerc sa gasesc un drum printre ei. Toti atat de diferiti, toti atat de prezenti si toti din lumi atat de diferite, aflate la granita fragila dintre realitate si speranta.

Mirosul de toamna tarzie si fetele lor triste. Dimineata devreme. Strazile aglomerate si totusi atat de pustii, si aceeasi oamenii vesnic prezenti dar.... plecati atat de departe. Mai e putin si va ploua. Si chiar mi-e atat frig azi.

Doar uita-te la mine.

Toamna lor

Si incepusem sa ma gandesc la toamna mea, cu aroma de prajituri cu dovleac, cu ceaiuri calde seara, cu aleiile din parc lungi si goale, si acoperite de frunzele cazute...

Dar il gaseam in fiecare dimineata la Unirea, pe ploaie, strigand "covrigi calzi". Nu, nu sunt calzi, sunt reci si umezi, iar el e prea batran. Dar e singurul care reuseste sa tina capul sus pe ploaia asta, si priveste spre fiecare trecator, poate poate se indura cineva sa cumpere si de la el.
....E toamna lui, cu povesti despre covrigi calzi, cu dimineti prea reci si prea ploioase, si cu puterea de a-i privi pe toti cei care nici macar nu il pot observa.

Si e toamna, cu dimineti friguroase si ploioase, cu metroul care urla la fiecare statie, cu mirosul de patiserie amestecat cu praf si vant de la fiecare iesire de metrou, printre miile de oameni care intotdeuna pe ploaie tin capul plecat, munciti de grijile venite parca cu stropii astia reci si atat de zgomotosi.

E greu sa-ti faci un drum al tau..., si ploaia asta rece, si agitatia din jurul meu, si oamenii cu capul plecat, cu ochii in pamant, mergand mai repede ca deobicei, croindu-si iritati drum pe strazile murdare.
Si e toamna lor, cu vuietul metroului, cu mirosul de patiserie si praf, cu ploaia care urla si nu mai trece, cu grijile aduse de norii astia care parca nu mai dispar, si cu capul lor plecat...

Si venise si toamna lor , incredibil de trista uneori....

O zi din viata mea

Asa se sta...si cam tot asa se si doarme

Si asa ma trezesc eu...cu greu ce-i drept

Apoi la joaca

Cu prietenii mei

Exploram lumea

Si apoi iar la somn

Ce viata de caine am....!!!

Pe un drum oarecare

Incepuse sa imi povesteasca despre 1000 de lucrui inutile.

Dar dintr-o data, asa brusc, a inceput sa imi spuna despre greutati, despre prapastii, despre cum sa invingi, si cum sa treci cu zambetul pe buze atunci cand tot ce vrei e doar sa plangi, despre lipsa de incredere, despre disperare, despre limite si dezamagiri.

Si apoi, iarasi, a revenit subtil la starea de mai inainte, la lucrurile lui inutile, si la drumul ala pe care se pierduse odata.

Si brusc s-a facut toamna, si noapte, si timpul a inceput sa curga aiurea inspre acele prapastii adanci, si inspre lipsa de incredere care te arunca inevitabil acolo.

Unele lucruri raman nespuse!